vineri, 5 aprilie 2013

Bine faci, bine gasesti

De multe ori nu e nevoie sa culeg subiecte si intamplari de la altii:  ma uit doar in jurul meu si vad lucruri care nu ar trebui sa existe. Modele de comportament aberant, rautati gratuite, jigniri subtile si oameni mici cu caractere execrabile. Spun asta pentru ca acesti oameni se simt bine si sunt fericiti doar cand fac pe cei din jur sa se simta mizerabil. Cand se intampla insa ca cei din jur sa le intoarca "tratamentul" se plang ca sunt tratati urat si nu inteleg de ce. Ironic, nu?

Ironica este si povestea de azi: ca de obicei este vorba de o familie (mama, tata si un baiat) in care "intra" o tanara. Egoisti pana la extrem, nu suportau sa imparta ceva cu cei din jur si, uneori, nici chiar intre ei, fie ca era vorba de obiecte sau servicii. Copil unic la parinti cu avere, capul familiei primise tot ce isi dorea. Crescuse rasfatat si nesimtit desi poza intr-un tip pedant si galant (in special cu doamnele). Ii placea sa lase impresia unui mare domn, un cavaler desavarsit. In realitate era de o badaranie crunta. Una din doamnele care il cunostea povesteste ca, pe cand era tanar, domnul a invitat doua colege de serviciu la o plimbare cu masina. La sfarsitul programului, femeile afla ca este nevoie ca unul din muncitori sa fie transportat spre o statie de autobuz. Pe moment, nu li s-a parut nimic ciudat. Surpriza a aparut in momentul in care trebuiau sa isi ocupe locurile in masina. Domnul incepe sa se rasteasca la cele doua femei: muncitorul era murdar si exista riscul sa murdareasca masina domnului.  Printre urlete, tipete si jigniri, femeile au inteles ca una din ele trebuia sa ii ofere muncitorului un sacou sau o haina pe care acesta sa se aseze astfel incat sa nu murdareasca bancheta masinii.

Greu de imaginat? Intr-un fel. Problema este ca fiul devenea oglinda vie a tatalui. Ciudat era insa faptul ca nici tatal, nici mama nu vedeau asta. Uneori, maica-sa exclama: eu nu am crescut asa copilul asta! Intradevar, nu il crescuse "asa". Il invatase insa ca totul I se cuvine, ca orice capriciu ii este satisfacut, ca poate primi totul de-a gata, fara effort si fara a spune "multumesc". Recunostinta? Da, in permanenta. Dar pretinsa mereu de la altii, ei nu erau recunoscatori pentru ajutorul primit la necaz. Mai mult, chiar tatal spunea (mai in gluma, mai in serios) ca "serviciile costa", amintindu-I fiului ca trebuie sa mai contribuie din cand in cand cu bani sau cadouri.

La modul acesta vedeau ei relatiile cu cei din jur, relatii reflectate chiar si in familie. Va puteti imagina si singuri ca nu erau acele relatii care leaga membrii unei familii ci le-am putea defini ca relatii de prietenie intre oameni care convietuiesc impreuna. Iar convietuirea asta prost inteleasa a inceput sa il puna pe ganduri pe tanar in momentul in care si-a unit destinul cu aleasa inimii sale. A inceput sa observe cum se comporta oamenii in familia fetei, la modul in care se ajuta intre ei, dezinteresat si pasional, fara a astepta alte servicii sau recompense. A vazut cum o problema sau un necaz mobilizeaza intreaga familie si sprijinul pe care persoana aflata in nevoie l-a primit din partea tuturor. Desi nu ii placea sa vada asta, iubea modul acesta de viata si isi iubea mireasa ca in prima zi. Tanara a observat si ea schimbarile de comportament. Desi la inceput ii fusese greu sa ii suporte pe parintii sotului sau femeia a redus interactiunea cu cei doi: nimic nu ii multumea, reprosurile despre cat de nerecunoscatoare era  fata de ei ajunsesera sa fie parte din cotidian. Ironia sortii, vecinii acestora devenisera dintr-o data buni - cand se intalneau cu ei, parintii baiatului monopolizau discutia cu explicatii despre cat de necizelata este nora lor. Vecinii ajunsesera sa ii cunoasca destul de bine: au asteptat momentul oportun si i-au dat de inteles tinerei ca socrii nu aveau o parere tocmai buna despre ea, parere pe care o impartaseau cu toti cunoscutii. Incetul cu incetul, tanara si-a apropiat nu doar vecinii ci si prietenii socrilor. Daca la inceput  ironiile curgeau, cu timpul vecinii incepusera sa intoarca tirul sarcasmului catre batrani.

Bataia de joc avea legatura cu prepararea mesei, cu gatitul. Tanara era mereu ironizata ca nu stie sa gateasca. Apoi ironiile la adresa femeii au continuat cu "n-as manca vreodata ceva gatit de tine", moment in care indiferent ce pregatea ramanea pe masa, neatins de musafiri sau cunostinte apropiate. Frustrata si ranita in orgoliul propriu, tanara incepuse sa fie trista si gatea pentru altii atunci cand mergea la prietenele ei. Avea nevoie ca cineva sa aprecieze preparatele sale. Cum prajiturile erau punctul ei forte, prietenele o asaltau cu cereri de torturi si diverse cofeturi. Iar cand fotografiile de la sindrofii erau postate pe Facebook si I se aduceau laude si multumiri, tanara era extrem de fericita.

In familie insa lucrurile se inrautateau: cand au vazut ca tanara pregateste mancaruri delicioase si deserturi demne de un rege, batranii au intors foaia. Astfel, tanara nu avea voie sa "umble" cu cratitele, vasele sau alte instrumente de bucatarie pentru ca " o sa le strice".  Daca intra in bucatarie, soacra era imediat in spatele ei si nu parasea bucataria. Daca intarzia cumva, era luata la intrebari: "ce cauti?", "da' ce te mai apuci sa faci acum?", "imi trebuie mie peste 5 minute"… sunt doar o mica parte din discutia care avea loc de fiecare data.
Un accident casnic face ca soacra sa ajunga in spital, pe masa de operatie. In primele zile, socrul preluase sarcina de a o tine departe de bucatarie pe nora. Mai mult, socrul, de ciuda ca nu avea mancare calda in fiecare zi, se razbuna pe tanara femeie.
Obligata sa dea explicatii sotului atunci cand nu gasea mancare gatita, femeia incepe sa povesteasca despre tratamentul pe care il primea de cativa ani din partea parintilor lui. Apoi, impreuna in bucatarie, cei doi prepara masa. Tata-socru, cand isi facea de lucru prin preajma, era mereu luat intrebari de fiul sau. Ironiile curgeau la adresa parintilor sai si nu s-au oprit nici cand maica-sa a revenit acasa. De foarte multe ori, ceea ce ii punea maica-sa in farfurie era prost gatit (in opinia lui) si nu se sfia sa ii spuna acest lucru. De cateva ori, s-a ridicat de la masa, si-a luat sotia de mana si a anuntat ca merge sa manance in oras deoarece mancarea e  mai proasta ca la cantina.
Iar parintii baiatului, in loc sa discute si sa il intrebe ce anume nu e bun sau ce nu ii place, s-au indreptat cu reprosurile spre tanara. De fata cu musafirii, la o aniversare, au spus ca indiferent ce porcarii i-ar pune tanara in farfurie, barbatul e obligat sa manance fara sa comenteze. Pe un ton atat de arogant, ca si cand femeia ar gati execrabil iar tanarul ar trebui sa manance fortat de imprejurari.
  • Mamicule, daca el mananca ce ii pune ea in farfurie, de ce te bagi tu? Eu nu as manca asa ceva! Stii bine ca eu nu mananc din mainile oricui!
Replica tinerei: "Daca, dupa 30 de ani, nu va cunoasteti fiul indeajuns incat sa ii cunoasteti gusturile, e vina voastra, nu a mea. Iar eu nu m-am casatorit cu un badaran". Vecinii si-au zambit in barba si au schimbat subiectul: brusc, tanara le devenise foarte draga.

Concluzie
Dumnezeu nu doarme niciodata. El plateste fiecaruia dupa fapta si rasplata